Ce crede Călin Netzer despre filmul „Poziția copilului”

Ce crede Călin Netzer despre filmul Poziția copilului
Publicat: 04/03/2013, 16:28
Actualizat: 29/07/2014, 22:04

Regizorul Călin Netzer a declarat luni, la o conferință de presă, că „Poziția copilului” – premiat cu Ursul de Aur la Berlin – este, în fond, „analiza unei familii nevrotice” și un proiect pentru care a făcut un pas înapoi, lăsându-le libertate celor cu care a lucrat, pentru a nu fi prea subiectiv.

„A trebuit să comprimăm în filmul acesta 30 de ani de background dintre mamă și fiu. Nici nu știu ce mai e ficțiune și ce e real”, a spus el. „Am ajuns (în timpul proiectului, n.r.) să fac un pas înapoi ca să nu fiu prea subiectiv. Așa am lucrat și cu Andrei Butică (directorul de imagine, n.r.) și cu Răzvan Rădulescu la scenariu”, a spus Netzer.

Luminița Gheorghiu deține cea mai grea partitură în film, aceea a Corneliei, o mamă dominatoare, care își sufocă fiul cu atenția sa și care, atunci când acesta are un accident, preia frâiele întregii situații și încearcă să găsească o soluție.

Actrița a povestit că a fost convinsă de rolul său încă de la prima lectură a scenariului. „Era atât de bine scris încât (…) aveam foarte multe etape din scriitură. Mi-a plăcut și l-am înțeles de la prima lectură „, a spus ea.

„Regizorii și scenariștii români cred că sunt la ora spovedaniei care durează de vreo câțiva ani”, a spus Luminița Gheorghiu, referitor la dimensiunea personală a filmelor românești.

„Mie îmi place comedia, iubesc să fac comedie, dar, dacă ei fac lucrul acesta, înseamnă că au foarte mult curaj”, a spus aceasta. „Norocul meu, artistic vorbind, este că am lucrat cu regizori la fel de exacți și preciși ca și Călin, cu Haneke, Pintilie, Cristi Puiu. Știe foarte bine ce vrea. Am avut timp să repetăm să discutăm”, a adăugat ea.

Luminița Gheorghiu și-a amintit și că au fost momente în care a discutat anumite scene cu regizorul și, în cele din urmă, a ajuns să facă ceea ce i se cerea. „Nu fac un lucru ca să fiu amabilă cu regizorul. Chit că nu ești de acord, chit că te ciondănești, important este să fie finalul cum trebuie”, a spus actrița.

Echipa filmului „Poziția copilului” va fi prezentă pe covorul roșu, luni seară, la premiera de gală, care va avea loc la Teatrul Național București.

Vlad Ivanov, care are un rol secundar în film, s-a amuzat spunând că a fost sigur că va lua castingul. „Eu am fost foarte sigur că iau rolul. Foarte mulți din lumea cinematografiei mă asimilează cu personajul negativ, așa că nu am avut nicio surpriză”, a spus el.

Ilinca Goia a povestit că rolul din „Poziția copilului” a însemnat revenirea ei în lumea filmului, după o absență de câțiva ani. „M-am simțit ca și cum aș fi mers din nou la școală, în cel mai frumos mod”, a spus ea.

O proiecție specială deschisă publicului va fi organizată și la Cinema City din AFI Cotroceni miercuri, de la ora 20.00. La începutul proiecției, spectatorii vor avea ocazia să-i cunoască, să le pună întrebări și să facă fotografii cu protagoniștii filmului: regizorul Călin Peter Netzer, producătoarea Ada Solomon, actorii Bogdan Dumitrache, Luminița Gheorghiu, Adrian Titieni, Ilinca Goia, Natașa Raab, Florin Zamfirescu.

Și spectatorii din alte orașe vor avea ocazia să-i întâlnească pe actorii și membrii echipei filmului premiat cu Ursul de Aur. În weekendul de lansare, aceștia se vor întâlni cu publicul din Ploiești, Cluj, Brașov, Târgu-Mureș, Constanța și Craiova și vor răspunde întrebărilor, la finalul proiecțiilor. O proiecție unică va avea loc la Bistrița, pe 8 martie, la Centrul Multicultural Sinagoga, de la ora 20.00. La Slobozia, va rula la Casa de Cultură a Municipiului vineri, de la ora 19.00, iar sâmbătă și duminică, de la 15.00.

Primul lungmetraj românesc premiat vreodată cu Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin poate fi văzut de spectatorii din România începând din 8 martie. În prima săptămână, filmul va rula în 35 de cinematografe din peste 20 de orașe: București, Cluj, Arad, Timișoara, Constanța, Craiova, Oradea, Bacău, Brașov, Brăila, Ploiești, Pitești, Târgu Mureș, Târgu-Jiu, Tulcea, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Călărași, Slobozia, Slatina, Vaslui și Bistrița.

„Poziția copilului” va fi proiectat și în Franța, Germania, Austria, Elveția, Grecia, Serbia, Muntenegru, Australia, Noua Zealandă, Taiwan. Totodată, Beta Cinema, compania care gestionează vânzările peliculei, este în ultima fază a negocierilor pentru distribuția în Statele Unite și Marea Britanie.

Pe lângă Ursul de Aur, filmul regizat de Călin Peter Netzer a câștigat și premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) la Berlinală.

„Poziția copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) și „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbește cu dramatism, cu emoție, dar și cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste și despre amprentele pe care le lasă părinții asupra personalității acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan și vorbește despre trafic de influență și corupție la nivel mic în instituțiile de bază ale societății și extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu și Călin Peter Netzer.

Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă și fiu. Li se alătură, într-o distribuție selectă, nume ca Natașa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu și Vlad Ivanov.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Exclusiv. Cum a fost surprinsă doamna muzicii populare românești. Secretul longevității Irinei Loghin
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Pentru prima dată, a fost obținută fotosinteza în celule animale